nu credeam ca o sa ma tulbure atat de tare…
nu credeam ca o sa ma doara atat de tare sufletul si o sa declanseze in mine anumite amintiri demult inchise dupa usile grele ale anilor.
nu credeam ca o sa sufar atat de mult pentru un necunoscut, ca pot sa empatizez cu el si sa imi vina sa plang cu el, pentru el, in locul lui.
am avut o revelatie ca un nod in gat, ca o durere surda in pantof,ca o sacosa plina care iti taie mainile cand vii de la piata.
nu vreau si nu o sa fac niciodata asa ceva. inca nu mi`am revenit..nu pot sa vorbesc despre asta cu oricine, mai bine zis,cu nimeni.nu vreau.refuz.pentru ca ma trezesc in trecut din nou, in diminetile cand ma usturau buzele si cand ma uitam in oglinda sa caut urme.
ce atatea jocuri?ce atatea idei?
nuuu….asta chiar nu!de`ar fi sa plec in lume, sa`mi aleg o alta meserie, sa visez pe alta planeta..asta nu!
ma vedeam pe mine…
Doamne, daca m`ar fi vazut si pe mine cineva acum niste ani buni, oare ar fi gandit la fel?oare ar fi facut aceleasi promisiuni?
Posted: februarie 18, 2011 in Uncategorized
0
